Povestea a doi handbaliști șantajați la Politehnica Iași! „Au încercat să evite plata taxelor la statul român prin modalitatea în care au scos banii, aproximativ 700 de lei pe zi pentru fiecare jucător”

Redactor:
Marius Hutu
Povestea a doi handbaliști șantajați la Politehnica Iași!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Politehnica Iași este una dintre cele două echipe care au promovat în Liga Națională de handbal masculin, după ce a câștigat Seria 1 într-o bătălie foarte strânsă cu Farul Constanța. Acederea în prima ligă a fost realizată însă în niște condiiții austere, având în vedere problemele financiare care au existat pe parcurs.

Pentru a-și atinge obiectivul, Poli Iași a adus la echipă inclusiv doi jucători sârbi, Dejan Pralica (a jucat în Liga Campionilor cu Steaua Roșie și Vojvodina) și Nikola Perovic (fost jucător la Partuzan Belgrad). Sosiți în România de la începutul acestui an, cei doi handbaliști au primit un singur salariu până la 1 iunie, și acela în mai multe … rate! Duși cu vorba de la o săptămână la alta de conducerea echipei de handbal masculin a Politehnicii, Pralica și Perovic au decis să rupă tăcerea. Cei doi au hotărât să-și spună povestea de la Politehnica după ce s-au simțit umiliți, batjocoriți, după ce au fost șantajați! Dezvăluirile lor vizează anumite lucruri incredibile, inclusiv modul prin care s-au făcut plățile la echipă.

Întreaga poveste a celor doi handbaliști sârbi o puteți citi mai jos, fără adăugări și interpretări din partea ziarului:

Dejan Pralica: „Fiind implicat profesional în handbal în ultimii 10 ani, în care am ajuns până la nivel de Champions League, Challenge Cup și am activat inclusiv 2 ani în campionatul Franței, am acceptat să vin la Iași și să fiu parte a unui proiect cu o jumătate de sezon în Divizia A, iar în următorul sezon să evoluez în prima ligă. Am avut încredere totală că împreună cu Nikola Perovic și ceilalți colegi de echipă ne vom îndeplini cu siguranță obiectivul așteptat de 14 ani la Iași, promovarea în Liga Națională”.

Nikola Perovic: „De la bun-început, lucrurile au fost nesatisfăcătoare. În loc de un apartament pentru fiecare dintre noi, am primit unul pentru amândoi cu scuze în primă fază că îl vom avea și pe celălalt curând. Acest lucru s-a întâmplat pe la începutul lunii februarie și s-a continuat așa până azi”.

Dejan Pralica: „Toate aceste minciuni sunt personalizate, aparțin unei singure persoane, Bădulescu Cornel. Mereu ne-a spus lucruri care au fost cel puțin pe jumătate neadevărate sau total neadevărate. Pe lângă șantajul despre apartament, la sfârșitul lunii februarie au apărut și probleme pentru primul salariu. Ni s-a spus la vremea respectivă că trebuie să se facă plățile pentru luna decembrie, iar noi trebuie să așteptăm până la sfârșitul lunii martie. Încă o minciună din partea aceleași persoane, fiindcă ultima rată din primul nostru salariu l-am primit în primele zile ale lunii mai. În toată această perioadă, ne-am îndeplinit obiectivul, am devenit campionii Seriei noastre și prin acest fel să promovăm direct în Liga Națională. Astăzi, pe 1 iunie, după 5 luni, noi nu am primit decât un singur salariu”

Nikola Perovic: „Noi stăm în Iași pentru că același Bădulescu Cornel, prin mâna lui dreaptă Florin Spiridon, ne-a promis că ne vor da încă două salarii, cu toate că datoria înseamnă trei salarii până la data de azi”

Dejan Pralica: „Dacă v-ați gândit că asta este tot, mai așteptați! Asta a fost doar o introducere în situația în care ne găsim. În ultima zi (n.r. ieri), când ar fi trebuit să ne dea două salarii din cele trei pe care ni le datorează până la această dată, Cornel Bădulescu împreună cu Florin Spiridon ne-au șantajat direct că vom primi aceste două salarii restante doar în cazul în care vom accepta să semnăm rezilierea contractului întreg pe care l-am semnat, valabil încă 12 luni!”

Nikola Perovic: „Încă suntem în Iași pentru că oficialii clubului nu acceptă să ne dea documente prin care se dovedește că ni se opresc obligațiile (n.r. concediu), începând din ianuarie și până iunie. Și mai direct, asta face Cornel Bădulescu, am să tot repet numele dânsului pentru că aici nu se face nimic fără el. Să fim mult mai preciși, în acest club doar Bădulescu și Spiridon au fost persoanele care în consistență ne-au făcut munca mai grea prin nerespectarea drepturilor contractuale. S-au exprimat ceva de genul: >”.

Dejan Pralica: „La începutul lunii mai, am primit ultima rată pentru primul salariu, aferent lunii ianuarie. Referitor la rate, acolo sunt și cele mai mari probleme legale. În tot acest timp, după cum am descoperit, Cornel Bădulescu a încercat să evite plata taxelor la statul român prin modalitatea în care a scos banii, aproximativ 700 de lei pe zi pentru fiecare jucător. A uitat să și spună acest lucru tuturor jucătorilor, precum și autorităților orașului, care au virat către echipă toți banii necesari, conform bugetului, pentru funcționarea normală a activității”

Nikola Perovic: „Am reușit să prindem această informație, despre suma de bani care a fost alocată și transferată din Primărie către Fundația Sportului din Iași, de la agentul nostru (n.r. Slobodan Neskov) care a avut o întâlnire cu directorul Fundației și cu domnul viceprimar”.

În concluzie, cei doi handbaliști au și motivat de ce au decis să spună public toate aceste lucruri:

„Motivul nostru pentru această ieșire publică este că noi dorim să atragem atenția tuturor instituțiilor asupra acestor oameni, care prin incompetență sau oricare alte motive, putem să credem și pentru a lua banii jucătorilor, fac imaginea proastă handbalului. În sfârșit, noi ne apărăm drepturile legale ale noastre și nu ne oprim numai acolo. Am fost aduși aici să îndeplinim un obiectiv și mulțumim lui Dumnezeu că am și reușit să terminăm”.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×